BANCHERII AR TREBUI SĂ FIE MAI VOCALI – interviu Ionuț Dumitru, Președinte AAFBR
Interview RevistaPublicat pe data de 3 iulie 2010 la ora 00 Asteptam parerea dvs.Recent ales în funcția de președinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Ionuț Dumitru, economist șef al Raiffeisen Bank, a discutat cu revista Bank Watch atât despre planurile asociației din acest an, cât și despre criza economică din România și măsurile pe care intenționează să le ia Guvernul în perioada următoare.
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România a fost înființată acum doi ani. Sunteți președinte de anul acesta.
Primele alegeri libere, ca să zic așa. Asociația a fost înființată de patru persoane: eu, Lucian Anghel, Florian Libocor și Radu Crăciun. Primul statut spunea că fiecare dintre noi, prin rotație, la șase luni, va fi președinte. După doi ani am organizat alegeri. Am ieșit președinte, iar în board există patru vicepreședinți: Lucian Anghel, economist șef BCR, Rozalia Pal, șef Departament Cercetare Macroeconomică UniCredit țiriac Bank, Nicolae Chidesciuc, Senior Economist ING Bank România și Bogdan Campianu, director Departament Piețe de Capital, Raiffeisen Capital & Investment.
În momentul de față avem aproximativ 50 de membri, cam din toate zonele pieței financiare, plecând de la bănci, case de brokeraj, fonduri de pensii, chiar și societăți de asigurării, fonduri de investiții. Să fii analist financiar-bancar nu e un lucru simplu. Cine se încadrează? Condiția esențială este să aibă studiile necesare și să se încadreze în zona de analist financiar. E vorba de cineva care se ocupă în mod efectiv, în munca lui de zi cu zi, de analiza indicatorilor economici, urmărește piețele financiare, interpretează analiza indicatorilor economici, formulează concluzii, recomandări etc. În principiu, se califică oricine din piața financiară care are legătură cu zona de interpretare a indicatorilor economici. Asociația poate face și propuneri legislative, dacă este cazul.
Ați avut vreo astfel de propunere până acum?
Da, am avut, nu neapărat propuneri legislative, ci mai degrabă luări de poziții la diverse propuneri legislative. De exemplu, la propunerea legată de garantarea cu inflația la fondurile de pensii, la cea legată de tăierea contribuțiilor sau transferul la pilonul doi de pensii. Avem tot timpul întâlniri periodice cu factorii de decizie, BNR, Ministerul de Finanțe, cu diverse ministere, care de regulă sunt informale. Cu Banca Națională a României avem întâlniri regulate, cel puțin o dată pe trimestru. Discuțiile sunt, în esență, informale, legate de evoluțiile economice. Anul trecut ați aderat la EFFAS (the European Federation of Financial Analysts Societies).
Care sunt avantajele pe care le-a obținut AAFBR după această aderare?
- Ionut Dumitru, presedintele AAFBR
EFFAS este o confederație internațională de societăți de analiști financiari. Ea cuprinde 27-30 de țări, în principiu cam toate statele europene, dar și țări aflate pe alte continente. Ei reprezintă pentru noi oportunitatea unei deschideri internaționale, putem avea un spațiu comun de discuție cu actorii internaționali. Ei ne susțin cu diverse lucruri, au inclusiv un program de dezvoltare pentru societățile membre. Oferă o finanțare, iar fiecare societate membră își face un plan prin care își propune să dezvolte organizația locală, prinorganizarea de conferințe, activități de formare profesională etc. EFFAS oferă și atestate internaționale pentru analiști financiari. În fiecare an organizează o școală de vară, la care trimitem și noi membri. Anul acesta, 10 membri vor merge la Madrid în Spania, în centrul de formare profesională Santander. În această toamnă vom organiza o conferință anuală, la care o să vină și două-trei persoane de la EFFAS. Noi am mai plănuit o conferință pe sistemul de pensii, însă vine perioada concediilor și e mai greu de găsit o dată. Pregătim și un material, care e încă în faza de lucru, în care prezentăm doar niște cifre legate de situația sistemului de pensii în România.
Care este situația sistemului de pensii din România?
Dacă sistemul de pensii nu se autofinanțează, veniturile să fie egale cu cheltuielile, avem un deficit care va fi povară pentru generațiile următoare. Guvernul asigură un trai mai bun decât ar fi posibil pensionarilor actuali, sacrificând generațiile următoare. Iar generația următoare va trebui să plătească acest deficit, iar pentru ei pensia va fi mai mică. Acest lucru trebuie explicat oamenilor. Oamenii spun de cele mai multe ori: am contribuit 30-40 de ani, unde sunt banii mei? Banii tăi nu sunt nicăieri. Acesta e răspunsul. Pentru că în sistemul de pensii din România, ca și în alte țări, pensionarii de acum sunt susținuți la pensii cu contribuțiile salariaților de acum. Pensionarii de acum au plătit pensiile celor care erau la momentul respectiv pensionari. Însă acesta este un sistem falimentar, iar acest lucru este tot mai evident, pe măsură ce cifrele demografice se înrăutățesc, natalitatea scade, populația îmbătrânește. Este clar că rata de dependență dintre cei care vor beneficia de pensie și cei care muncesc activ va crește. Deci vom avea mai mulți pensionari la o persoană activă. Deja se întâmplă acest lucru. Peste tot în lume crește speranța de viață, lucru care este absolut normal pentru o societate care progresează, numai că din spate nu mai vin foarte mulți. Mai ales într-o țară ca România, unde natalitatea n-a fost o prioritate pentru nici un guvern în ultimii douăzeci de ani.
La nivel european s-a lansat ideea impozitării băncilor. Care este opinia dumneavoastră legată de acest subiect?
Dacă va fi o cerință europeană, cu certitudine o vom vedea implementată și în România. În acest moment nu știm despre ce e vorba. Nu se știe nici măcar în Ungaria, unde la nivel politic s-a luat o decizie în sensul acesta, însă nici ei nu știu cum s-o facă. Să ne gândim că în România se va impozita profitul băncilor. De câți bani o să facem rost? Haideți să ne uităm la profitul băncilor. Anul de glorie a fost 2008, când s-a obținut aproape 1 miliard de euro profit agregat al sistemului bancar. În 2009 s-au obținut circa 200 de milioane de euro profit net, circa 800 de milioane de lei. Chiar dacă îl ai impozitat sută la sută, te ajută foarte mult la buget? În Ungaria, din câte știu eu, profitul băncilor e în jur de 2 miliarde de euro sau chiar mai mult. Acolo se discută de sume importante. La noi, profitul s-a evaporat anul trecut, pe fondul crizei și nu cred că prea curând vom mai reveni la cifre de profit prea mari în sistemul bancar, atât timp cât restanțele sunt foarte mari. Probabil că 2010 va fi un an mai greu decât 2009 pe fondul măsurilor de austeritate, probabil că restanțele vor crește din nou în a doua parte a anului. Minus 25% la bugetari va însemna restanțe pentru bănci și mă tem că profiturile vor fi foarte mici. Noi am avut o politică absolut populistă, cu creșteri de salarii și pensii pentru toată lumea. Chiar dacă veniturile pe care le aveam la buget nu aveau caracter permanent, noi am angajat cheltuieli permanente.
E posibil ca orice cost suplimentar administrativ să se răsfrângă în ultimă instanță asupra clientului. Băncile, în momentul de față, sunt sub o presiune foarte mare. Toată lumea face referință la anul 2008, care a fost anul de top pentru sistemul bancar, dar sunt foarte multe bănci în România care nu au făcut profituri prea mari nici în vremurile de glorie. Pentru că n-au avut timp, au intrat destul de târziu în piață și nu au reușit nici măcar să-și amortizeze investiția. Una e să faci profit într-un an de glorie și alta trei-patru ani la rând să faci pierderi. Profitul de 200 de milioane de euro este concentrat la câteva bănci, restul fac pierderi, din cauza restanțelor. Restanțele cresc foarte mult în perioadă de criză și scad destul de încet după ce economia își revine. Restanțele vor rămâne foarte ridicate, chiar mult mai mari decât în perioada pre-criză chiar și după ce se încheie criza și se revine pe creștere. Va dura până piața muncii își va reveni, până o să înceapă să scadă șomajul, până vor crește din nou veniturile, pentru ca populația să-și poată plăti ratele. Nu e vorba de un an, ci de trei-patru-cinci ani. În momentul de față băncile sunt suspectul principal, peste tot în lume. În străinătate, în anumite țări, poate este justificat să pui o suprataxă pe bănci și să încerci să le găsești vinovate, pentru că ele practic au creat criza. Au fost salvate de către stat, cu bani publici. Or, dacă ne întoarcem pe plaiurile mioritice, acest lucru nu s-a întâmplat. În România nu ai avut nevoie de nici o salvare a nici unei bănci și nu ai avut nevoie de bani publici pentru a salva bănci și nici nu cred că va fi nevoie vreodată. În momentul în care se utilizează bani publici pentru a salva sistemul bancar poți să ai și pretenția să faci regulile jocului și să previi cumva să se întâmpla asta în viitor.
Recent, Mugur Isărescu a făcut o declarație cum că bancherii ar trebui să fie mai vocali.
Da, trebuie să ne implicăm și noi mai mult, pentru că e în avantajul societății, în ultimă instanță. De ce? Dacă te uiți la televizor în fiecare seară, ca om de rând, vezi cât de jos e nivelul discursului public și în ce derizoriu se duc discuțiile economice. Omul de rând primește un mesaj greșit. Nu trebuie să le mai vinzi oamenilor iluzii. Prezinți situația ca și cum ar fi și o altă variantă. Nu trebuie să tăiem salariile și pensiile, că o să facem rost de nu știu câte miliarde de euro, pentru că reducem evaziunea fiscală. E o speranță deșartă. Da, evaziunea fiscală e mare în România, ea n-a fost redusă în 20 de ani, dar o să credem că în următoarele două-trei luni o să se reducă suficient de mult? Nu discutăm de sute de milioane de euro, ci de miliarde de euro care trebuie acoperite. În orice țară din lume există evaziune fiscală. Important e să o reduc. Oricine ar veni la guvernare nu poate face acest lucru imediat. Noi avem nevoie de o măsură cu efecte imediate, pentru că situația nu mai suportă amânare. Din păcate, rezolvarea ei a fost amânată la nivel politic. Dacă veneam cu o decizie de reducere puternică a cheltuielilor în mod efectiv de la începutul anului trecut, poate nu ajungeam în situația de acum.
Soluția guvernului e tăierea pensiilor până la sfârșitul anului și apoi revenirea la vechile sume. Și asta e o iluzie. România se duce către un deficit de 9-10% din PIB. Veniturile sunt sub așteptări, cheltuielile au rigiditate foarte mare. Chiar dacă s-au redus cheltuielile, nu sau redus suficient. Noi am agreat cu FMI că în 2012 vom ajunge la 3% din PIB. Pentru anul viitor avem 4,4% țintă agreată cu FMI. Cum reducem noi de la 9-10% din PIB, în primul rând la 6,8% cât s-a agreat anul acesta și după aceea la 4,4% cât s-a agreat pentru anul viitor? Cu cât luăm aceste măsuri mai târziu, de tăiere cu 25% a salariilor și cu 15% a pensiilor, cu atât efectele vor fi mai mici. Ce fac la anul? Că punctul de pornire, dacă revin la salariile și la pensiile de acum, va fi tot 9-10% din PIB?
Cum mă duc la 4,4%? Dacă aș menține aceste măsuri tot anul viitor, tot îmi mai trebuie ceva. E o iluzie să cred că aceste măsuri sunt doar temporare.
Ce mai poate face Guvernul, în afară de aceste măsuri?
În afară de aceste măsuri trebuie să încerce să reducă risipa banului public. Sunt două categorii mari de cheltuieli, în afara celor salariale și de pensii, care sunt importante: cheltuielile de investiții și cheltuielile de achiziții. În ultimii 7-8 ani, România a avut printre cele mai mari cheltuieli de investiții ca procent din PIB între țările din Europa Centrală și de Est. Noi am cheltuit mai mulți bani și rezultatul este puțin vizibil. S-a tăiat foarte mult și din cheltuielile de achiziții. Însă, dacă mai tai mult, anumite sectoare cum ar fi sănătatea, ar avea o problemă majoră. La venituri trebuie să se acționeze în primul rând asupra colectării taxelor. Nu e posibil ca România să încaseze doar 8% din PIB TVA și Bulgaria 12%, când avem cam aceeași structură a economiei. Pe zona de TVA, probabil că cea mai mare problemă este în vamă. Bulgarii au rezolvat problema în felul următor: au obținut un grant de la Banca Mondială și, împreună cu niște firme de consultanță englezești, au implementat un sistem în vămi prin care controlează foarte bine marfa care intră și iese în și din țară. O greșeală majoră în România ultimilor 9-10 ani a fost că noi am impozitat foarte puțin consumul. România a avut printre cele mai mici taxe pe consum, TVA, accize etc., ca procent din PIB din țările europene. Accizele au crescut de la 1 ianuarie, dar încasările scad din accize. Pe de altă parte, e vorba și de baza de impozitare. Sunt foarte multe activități care sunt scutite impozitării, sunt multe zone unde există niște scăpări legale care au încurajat evaziunea. Sunt foarte multe zone de unde nu încasăm nimic, cum e zona rurală. De douăzeci de ani nu am făcut nimic pentru agricultură. Puteam să dau subvenții, în funcție de mărimea exploatației agricole, spre exemplu, să-i încurajez pe oameni să se asocieze. Prin sistemul de subvenții îmi pot face niște politici agricole și, pe măsură ce el devine mai eficient și înregistrează valoare adăugată mai mare, îl impozitez. În momentul de față nu colectăm nimic, dar 40-50% din populația care stă la sat beneficiază de asistență socială, de educație. În ultimă instanță, trebuie să recunoaștem că taxele în România sunt mici. Problema în România e mai degrabă de birocrație: sunt foarte multe taxe care nu colectează mai nimic, mai mult te costă administrarea lor. Dacă am o sută de taxe care împreună nu-mi aduc nici 0,1% din PIB, ce sens are să le țin? Simplific sistemul, și colectarea va crește. Pe termen mediu și lung vom asista la creștere de taxe, e inevitabil. Eu cred că nu până la sfârșitul anului, dar în următorii cinci ani o creștere de taxe e garantată. 16% e o cotă foarte mică și am atras investitorii prin ea. Și-a făcut însă efectul și trebuie să mă gândesc pe termen mediu și lung care e strategia mea, cum mă vând investitorilor, mă mai vând prin 16% sau prin taxe foarte mici sau merg și pe partea de calitate, prin aspecte legate de stabilitatea și predictibilitatea mediului de afaceri, birocrație redusă, infrastructură bună etc.? Guvernul are o problemă de comunicare, în primul rând. De cele mai multe ori, deciziile care se iau nu sunt comunicate cum trebuie și sunt convins că i-ar ajuta mult mai mult dacă ar comunica mult mai bine cu actorii din piață, plecând de la sindicate și până la asociații profesionale etc. Din păcate, pe zona de comunicare nu prea sunt activi.
(Opinia dumneavostră este importantă)
Loading ...